HTTP/2 este implementat peste TCP și folosește mult mai puține conexiuni decât versiunile sale anterioare. TCP este un protocol pentru transferuri fiabile - vă puteți gândi la el ca la un lanț imaginar între două sisteme. Ce este trimis prin rețea de la un capăt va ajunge, eventual, la celălalt capăt. Altfel, conexiunea va fi întreruptă.
Cu HTTP/2, browsere-le normale fac zeci sau sute de transferuri în paralel peste o singură conexiune TCP.
Dacă un singur pachet este ignorat, sau pierdut în rețea undeva între două componente care "vorbesc" HTTP/2, înseamnă că toată conexiunea TCP este oprită până când pachetul pierdut este retransmis și își regăsește calea către destinatar. De vreme ce TCP este un "lanț", dacă o za a acestui lanț dispare subit, tot ce vine după ea trebuie să aștepte.
O ilustrație care se folosește de metafora "lanțului" pentru a transmite două fluxuri, unul roșu și unul verde, printr-o singură conexiune:
Blocarea vârfului de stivă TCP:
Pe măsură ce rata de pierdere a pachetelor crește, HTTP/2 se mișcă din ce în ce mai rău. La o pieredere de 2% (care reprezintă o calitate groaznică a rețelei), testele au arătat că utilizatorii HTTP/1 sunt mai avantajați, deoarece au până la 6 conexiune TCP deschise prin care se distribuie rata de pieredere a pachetelor. Asta înseamnă că, dacă o conexiune pierde un pachet, celelalte pot continua.
O rezolvare a acestei probleme nu este ușoară sau, poate chiar posibilă, atunci când se folosește TCP.
Atunci când este folosit QUIC, se face, de asemenea, o organizare a unei conexiuni între două sisteme, ceea ce face conexiunea să fie sigură și datele să fie livrate fiabil.
Două fluxuri separate trimise prin această conexiune sunt prelucrate independent, astfel că, dacă o parte lipsește dintr-unul dintre fluxuri, numai acel flux și acel lanț trebuie să se oprească și să aștepte ca acea bucată să fie retrimisă.
Conceptul este ilustrat aici cu un flux galben și unul albastru, trimise între două sisteme:
